to paris...

nu aveam o problema cu avioanele. cunosteam oameni panicati care nu s-au suit vreodata in avion si cica nici n-au de gand, chiar daca li s-ar oferi o calatorie moca sa zicem. cunoasteam si oameni care beau, se dopeaza or waeva before they go on. nu pot nega, simteam si eu un sort of anxiousness de fiecare data cand era cazul sa zbor. dar intotdeauna am mers pe principiul: it blows up, u die, and thats that. se petrece repede. pana mea. no biggie. pe drumul de intoarcere de la paris, sub influenta disneyland unde am nimerit fara sa vreau intr-un mini-montagne-rousse, chestie pe care o evit cat pot de mult in orice parc de gen merg, am avut un moment de sclipire. si mi-am dat seama ca toata teoria mea e pure crap. u dont blow up. u simply drop. drop for many many many meters. like a never ending montagne-rousse. si atunci pentru cateva secunde, in avion, am intrat in panica.
i guess i could always ride a bike...