when i grow up i wanna be a bobo.

am fost in vacanta de paste. four days or so. nu pot zice cam facut mare lucru. am fost la tara, la bunici, cu familia yada yada. am mancat, am dormit, mam plimbat, am facut ceva poze, mam jucat cu ceva animale. nothing fab. but still. i loved it. 6 ore pe drumul de intoarcere nu mam putut gandi decat: man this was good. and man i hate going back to work. sau nam gasit jobul potrivit, lucru ce ar fi pe de o parte acceptabil pentru ca inca mai am sanse, pe de alta parte trist, pentru ca am o varsta, saaaaauuuuu....i just wasnt made for work. stiu, poate suna banal. cui ii place in fond? dar sa stiti cas unii care chiar nu pot fara. fara sa se scoale dimineata, fara sasi bata capul zilnic timp de minim opt ore in fata unui birou. chiar sunt. iam vazut eu. ceea ce e ok pana la urma pentru ca daca toti ar fi ca mine sar ajunge la haos presupun. dar tocmai pentru ca nus toti ca mine, inca mai trag speranta ca at one point, o sami gasesc si eu linistea. adica un job asa relaxat. in termenii moderni freelancer. sa ma scol cand vreau, sa plec cand vreau, sa stau cat vreau, sa vin cand vreau, sa fac ce vreau, sa ma duc unde vreau, si printre picaturi sa si scot bani din asta.
acum ceva vreme am vazut un soi de documentar despre paris. siam aflat despre "bobos". les bourgeois bohemes. si cum ei sunt unii de umbla prin paris, in special marais, care se intampla sa fie unul dintre cartierele care miau placut cel mai mult. sunt imbracati fashionably, nu muncesc, dar au bani, si se plimba, ies si in genere nu fac nimic. and right then and there i decided.