soulmates never die

placebo still rox. chiar si numai in proiectia unui concert. si miam adus aminte de concertul de aici. si inca subscriu la posterul unei fatuci isterice din primul rand de atunci care scria :"marry me, molko!"

my new best friend...metropotam.

senzatia ca lantul angajarii se strange tot mai mult, determina reactii bizare in my lil head. senzatia ca voi trece de o linie invizibila, iar odata trecuta nu ma mai pot intoarce, e ciudata. simt nevoia sa fac lucruri. sa vad o piesa de teatru la care in alt caz nash fi mers, sa ascult un concert pe care in alt caz nu lash fi ascultat, sa ies in locuri in care in alt caz nash fi iesit, sa interactionez cu oameni cu care in alt caz nash fi interactionat. i guess im tryin, intro maniera extrema, un lucru de altfel imposibil. sa recuperez ultimii 5 ani petrecuti total aiurea. nu este pana la urma o reactie aberanta. but apparently, im the only one feelin this. si e frustrant, not beein able to share. oamenii au alte lucruri de facut. nu mai sunt deschisi la miniaventura unui plan neplanuit. "hai sa iesim undeva acum!" e o propunere care nu trezeste absolut nici o reactie pozitiva. nush mai permit "acum". a job will do that to u. si atunci is it any wonder im freakin out?