is life fair?

saptamana asta radio guerilla a dat like the best premiu ever. bilete la concertul u2 de la paris. u2! paris! how can u top that? miam facut playlist. am cantat acasa. am cantat la birou. am cantat in tren. am cantat pe strada. i woke up every morning and i went to bed every evenin with u2 in my head. i brushed my teeth singing "i have climbed highest mountain, i have run through the fields". cred ca daca mai fi sculat la 2 noaptea si ai fi zis: "canta u2 acum!"as fi cantat. trei zile nam prins linia libera. in ultima zi, am reusit. am reusit si sa cant bine din cate mi sa spus, in ciuda unor emotii cum nam avut in viata mea. aproape ca nu mai puteam respira. era ceva similar cu senzatia pe care o ai dupa ce urci 100 de scari or something. simteam cami sare inima afara pe gat. problema a fost ca si persoana cu care concuram a cantat la fel de bine. si atunci ce siau zis ei? hai sa facem un quiz. despre u2. in momentul ala am stiut ca sa terminat. nam raspuns la nici o intrebare. nus genul de fan care sta sa toceasta istoria formatiei, sa stie exact cate albume au scos, si cate cantece are fiecare album si cum se numeste fiecare cantec. nu vad rostul unor astfel de informatii. sunt insa genul de fan care ar sta sin cap sa prinda un concert deal lor, care odata ajuns la concert canta de la cap la coada si iese deacolo in extaz, care atunci cand oricine iar zice :"they are overrated." o sa zica imediat:"fuck off. u2 will never be overrated!". tipa care a mers mai departe a luat in final si biletele. logica mea e relativ simplista: "am fost la fel de bune"+"ea a luat biletele"= "daca stiam un quiz nemernic eram eu acolo". so now u tell me.