dunno

traiesc o dilema existentiala. in mintea mea se bat cap in cap doua teorii despre felul in care ar trebui basically sa-mi traiesc viata.

pe de o parte este teoria mea proprie si personala, construita in timp si din experienta, care zice ca nu trebuie niciodata sa te astepti la cel mai bun rezultat, sau nici macar la un rezultat bun. trebuie sa vizualizezi esecul sau ma rog the worst case scenario, pentru ca atunci in mod sigur, vei avea parte de un rezultat egal sau mult mai bun. bineinteles ca aceasta teorie e strict proprie si bazata pe autodiagnosticarea ca persoana usor emotionabila/excitabila care in momentul in care lucrurile nu merg sau nu ies asa cum a sperat are parte de o dezumflare la fel de accentuata.

pe de alta parte este teoria budhisto fengshuisto waeva conform careia pentru ca lucrurile sa se intample trebuie sa gandesti pozitiv, sa vizualizezi rezultatul scontat, be the goal and all that bla bla.
asa ca nu stiu cum ar trebui sa actionez. sunt in ceata cum ar veni. sa merg pe calea deja batuta si stiuta, care presupune o varianta nu negativista ci realista? saaauuu sa incerc sa trec la varianta zeno pozitiva?

ai un foc?

weekendul meu este o tigara. o tigara pe care o gasesti cu infrigurare dupa ce zile intregi, la numar cinci, ai umblat buimac si disperat, sau depresiv si isteric, sau in posibil sevraj, numarand in gand orele, minutele si secundele pana cand o sa o ai din nou, o sa o rotesti intre degete, o sa o simti pe buze si o sa o inspiri cu deosebita pofta. iar cel mai crunt este sa iti primesti tigara si sa n-ai cu ce o aprinde. sa o tii in mana si stai sa te uiti la ea, sa o vezi cum e irosita aiurea.

this is a story of...

girl meets boy. girl falls in love. boy doesnt.

i have no peace. cred ca asta-i in ultima instanta problema.

TU m-ai stricat.

EU eram bine. EU eram multumita. EU nu simteam mare lucru.
apoi EU am fost fericita. EU am simtit.
acum EU nu mai sunt bine. EU nu mai sunt nici fericita nici multumita. EU nu mai stiu cum sa nu simt.

is that so much to ask?

here i am with my book, incercand sa ma afund in lectura si sa trec peste faptul ca e luni dimineata, 8 jumate si eu in loc sa fiu acasa in pat, ma duc la munca, cand ma loveste o discutie despre cum "da mai nasule, da eu cred ca la colon are ea probleme." si continua in aceeasi tematica, intre un cuplu care sta fix in spatele meu. si vorbesc tare. si le mai suna si telefonul. si continua. "pai sa nu se mai duca la ginecolog, sa se duca la alexandrina." would u shut the fuck up! intr-un final ma ridic si ma duc in coltul opus al autobuzului.
de ce trebuie sa vorbeasca oamenii in autobuz? de ce trebuie sa sune telefonul si sa inceapa sa dezbata, timp de 10 statii, divortul nepoatei care-i proasta si se intoarce mereu inapoi la el? sau cum au l-au dus la spital si se simte inca rau, si mai trec mai pe dupa masa, dar tu ce gatesti azi? de ce unii oameni nu-si tin viata privata, privata? chiar nu ma intereseaza. vreau doar sa stau si sa-mi citesc cartea in liniste.

yann tiersen popped up somehow on my youtube. si am fost lovita subit de o tristete iremediabila gandindu-ma la cum ar fi putut sa fie concertul lui, numai ca n-a fost. i mean i got like seriously sad. intr-un cadru bun si cu muzica pe fundal, as putea chiar plange cred. acum, sau sunt eu intr-un stadiu mental instabil, sau muzica lui e atat de faina incat chiar ar merita sa plang.