shame on me!

deci a fost cutremur in china. 9000 were killed. si cemi trece mie prin cap. e...si asa erau multi....wa kind of dark ivil creature lives inside me?!

no words needed

am fost pentru prima data la un spectacol de dans. parea interesant din prezentare, era cu razvan mazilu, cu muzici moderne, asa ca pe fundalul dorintei mele intense de culturalizare din ultimul timp, am zis hai so incercam si pasta. tre sa recunosc, ma asteptam la ceva ok, poate plictisitor, plecand de la premisa, its just dance, no lines, no words. trebuie sa recunosc ca i was given a big surprise. o ora si jumatate cat a tinut toata treaba, i couldnt take my eyes of the stage and i felt again like maybe the first time that as a child i went to a puppet show or a movie. happy. nush cum au reusit sa combine dansul cu muzica, cer este ca a iesit ceva fabulos, care pot zice ca ma impresionat mai mult decat orice film sau piesa de teatru vazuta in a long time.

...or just human

i had no saturday night plans. so after viewin some movies at a film festival, i found myself at about 11 pm, all alone and naturally cu chef imens de a face ceva. fenomenul amplificat of course, de grupuletele vesele din jurul meu caresi planificau restul serii de sambata. some of my usual friends had bigger plans, without me, others had their phones closed, so in a grinchy mood, i had to go home and sleep. pe principiul cum te culci asa te scoli, i wasnt rly happy on sunday mornin. so when one of my friends with bigger plans called and startin tellin me what a great, fabulous, fantastic, extraordinary time she had had til 4 am i wasnt all that excited. adik eu inteleg frate, teai distrat, a fost super. dar in conditiile in care stiai ca im havin like a bad day datorita serii mele ratate, why tf would u start braggin bout urs. am i crazy? am i selfish?

sunt singura.

aseara am participat la un spectacol de teatru de apartament. la care in mod normal intra doar prietenii proprietarului invitati prin sms. eu am castigat pe metropotam. te prezinti la adresa si ora precizata, intri intrun bloc, oferi un obiect ce pentru tine reprezinta singuratatea si primesti un bilet in schimb. urci la ultimul etaj, intri intro garsoniera mititica si intunecata si te inghesui cu alti 15 oameni pe jos pe perne. initial e muzica pe fundal. muzica depresiva. dupa care niste oameni incep sasi faca jocul. iar apoi, at a certain point, dupa ce stai si te uiti la o tipa cam zece minute in liniste cum nu se misca, ti se zice ca tre sa faci si tu acelasi lucru, doar ca pe intuneric. ca exercitiu. asa ca se stinge lumina si atmosfera devine realmente apasatoare si frustranta. pentru ca e bezna, si sunteti 15 oameni intro camera de 3 pe 3, si tie frica sa nu cumva sa tusesti sau sati chioraie stomacul, si abia astepti ca momentul acesta artistic sa ia sfarsit. apoi se scot obiectele singure dintro geata si cine vrea le spune povestea. se mai pune un cantec trist si gata. oamenii par sa se cunoasca intre ei, chiar daca ideea e sa fie necunoscuti. dar presupun ca au anumite legaturi macar prin intermediul celui ce ia chemat pe toti. eu nu cunosc pe nimeni. oamenii isi zambesc, vorbesc, se strang in bucatarie la o tigara. eu sunt doar un intrus. asa ca plec. si, fie ca a vrut fie ca nu, spectacolul sia facut treaba. pentru ca merg pe strada si simt acut ceea ce incercam sa uit.

i want it back

i am employed. ma cuprinde o bucurie maxima vinerea. astept cu nerabdare sa se termine ziua. si sa vina weekendul. sa stau in oras pana la 4 dimineata, sa dorm pana la 1, sa pot sa plec si sa vin cand vreau, sami fac programul cum vreau, asa cum era pe vremuri. iar ziua de luni e crunta. iar mai nou, decand e soare si e primavara, numi doresc decat sa ies din birou si sa plec. sa ma plimb. oriunde. oricum. in birou e cald. deja. si e sau prea lumina sau prea intuneric. si it doesnt feel like the place for me. si tot cemi vine in cap, este un articol pe care lam citit in b24 acu ceva timp, written by a freelancer. an ode to freelancing. in care povestea cum, intro miercuri a iesit dimineata si sa plimbat prin parc si a mancat covrigi si a povestit cu un prieten si nu sia dat seama cand sa facut seara. i miss that.

good to give

urmarind stirile intamplator aseara am aflat o treaba. se pare ca biserica este de acord cu donarea de organe. if u go brain dead that is. si mam bucurat sincer. cus im a religious person. and i wanna give. asa ca, intro singura stire tv sa rezolvat o dilema dea mea mai veche. acum mai ramane sa aflu unde si ce trebuie semnat in order to become ei potential donor.

....

aveam o colega la master in primul an. mi se parea foarte tare tipa. she looked like a model. literally. era inalta si subtire, si se imbraca impecabil. avea haine de la diverse firme "deluxe", dar nu le purta ostentativ. are aranjata in permanenta. purta aparat dentar dar fara nici o jena. era desteapta, si incisiva. probabil din cauza originii germane. avea vreo doua firme si mai si lucra si in alta parte. umbla prin locuri misto si cunostea lume multa. in ciuda statului "ridicat", nu prezenta nici un soi de aer superior. dupa primul semestru a disparut brusc. am crezut ca sa lasat de master, pentru ca zicea la un moment dat ca nu mai aer timp. this was like a year ago.
azi am primit un mail din partea unei colege. scria simplu: anunt. o mai stiti pe colega noastra blonda si inalta care starea in banca 1? a murit ieri dupa o lunga perioada de suferinta.